De la investiție în starea de bine, la rezultate măsurabile

Multe organizații investesc în starea de bine a oamenilor. Puține știu dacă acea investiție funcționează.

Eu vin dintr-o zonă în care asta contează. Sunt psiholog clinician și psihoterapeut, dar și cercetător și profesor universitar. Am petrecut peste 10 ani la intersecția dintre psihologia clinică și cognitivă, cercetarea riguroasă și inovație – construind, testând și evaluând programe de intervenții în sănătate mintală și stare de bine.

Specialitatea mea sunt intervențiile în sănătate mintală digitală — de la concept și coordonarea echipelor interdisciplinare, până la etica lor.

10 +

Ani de experiență

50 +

Studii științifice

10 +

Rapoarte și recomandări de politici publice

Pentru organizații

Câtevas dintre companiile cu care am lucrat

Avem nevoie de un subtitlu aici

Pentru organizații

Ce am construit și Consiliat

Avem nevoie de un subtitlu aici

Politică globală

UNESCO

Vicepresedinte al grupului care a scris prima Recomandare globala privind etica neurotehnologiilor.
Selecție & guvernanță

Guvernul Ucrainei (GIZ/UE)

Expert international principal, evaluarea cognitiva in selectia conducerii ARMA.
Cercetare aplicată

aiCARE · SIGMA

Director (PI): agenti AI si aplicatii pentru anxietate, depresie si alimentatie emotionala.
Tehnologie & training

HOLOTRAIN

Lead psihologie, platforma europeana de training in realitate augmentata.
Evaluare științifică

Evaluator

Pentru EIC Accelerator si alte programe Horizon Europe (ERC Starting Grants, Marie Sklodowska-Curie Actions) si pentru Swiss National Science Foundation.

50+

Studii internaționale

10+

Rapoarte si recomandari de politici publice (etica, AI, neurotehnologii)

Ecosistem de parteneri

De la UNESCO pana la companii — Emerson, ICON-INSTITUT Public Sector GmbH, Softehnica SRL — si ONG-uri: MINDCARE FOR ALL, SECS, Act for Tomorrow, Estuar.

Pentru organizații

Cum putem lucra împreună

Avem nevoie de un subtitlu aici

Consultanță

Evaluare psihologică și cognitivă, sănătate mintală și dezvoltarea responsabilă a AI și a aplicațiilor digitale — de la evaluare și strategie la cadre de reglementare.

Cercetare și evaluare

De la cercetare fundamentală și meta-analize la studii clinice, evaluări de impact și validări psihometrice.

Programe pentru echipe

Sănătate mintală la locul de muncă, evaluarea riscurilor psihosociale, training pentru manageri, wellbeing, burnout și reziliență.

Pentru organizații

Hai să colaborăm

Consultanță strategică · cercetare aplicată și fundamentală · parteneriate de impact.